Schafbergspitze.
Normal.
Ca în fiecare zi, deși nu vreau ma tresesc la 6.
Pâna la urma era o zi care nu promitea mare lucru, adică ploua marunt, era frig, plafonul de nori jos. Mănînc și cu toată vremea îmi fac curaj și ies din casă. Doar după ceva uitat pe hărți, cică am găsit traseul cat de cît mai greu spre Schafbergspitze. Pregătit rucsac, urcat în mașină, condus 40 km pâna în satul Winkl. Ajuns aici într-un final am parcat în parcarea de la pompieri, care au fost foarte drăguți și cu curaj încep să îi dau în sus.
Traseul promitea un urcuș spre 4 ore cu o lungine și un vertical necunoscut. Bine cunoscute pentru alții. Că eu nu m-am uitat sa văd ce si cum. Până la urmă cum spun unii/alții verticalul e important. Recunosc că am învățat si eu asta între timp. Partea prin pădure, după o noapte de ploaie mustea de apă, zăpusală, tot ce vrei. Mă gandesc eu după o juma de oră, că dacă traseul e de 4 ore, de fapt clar e de 3. După 45 de minute ma uit la ceas, stiam că sus sunt cira 1750 m, arăta vertical făcut cam 500 m. Începe să plouă, că doar mai e o vorbă care spune că pe vreme bune știe toată lumea.
Normal, zmeură, mure și ceva turiști care urcau mai agale sau mai repede. Anormal la câtă lipsă de km am, trec pe lânga ei destul de lejer. Până la urmă ca să nu se dialte ficatu prea tare în mine, vine în alergare așa lejeră un domn pe la 50 de ani. Atunci ficatu iși revine și îi dau în sus în același ritm, dar cu ficatul la locul lui. Ajuns în golul alpin, începe să se deschidă o panorama greu de descris în cuvinte, chiar dacă plafonul de nori care era destul de jos mai strica priveliștea asta mirifică.
La 1400 m mă intersectez cu mocanița cu cremalieră, care urcă din St Wolfgang. Mai aveam 380 m de up. Trec destul de repede, datorită peisajelor și a faptului că mai mereu saluți, hallo, servus, gruss gott.
Sus, normal cabana veche de lemn și cea nouă, mare și plina de turiști. Ca un om anormal mereu aleg cabana veche. Ce să zic, că Edelweiss-ul e bun, că kaiserschmarrn-ul făcut acolo a fost divin. Da zic.
Deși nu se vedea mai nimic, era plin de lume care aștepta să poate face câte o poză. Așa am facut și eu, adica am asteptat cuminte cateva ocazii în care am făcut ceva poze.
În rest dacă aveți ocazia nu ratați locul asta. Se poate urca din mai multe direcții, pe jos sau cu trenulețul. De sus se deschide, iar zic gurile rele, cea mai buna panoramă asupra întregii regiuni Salzkammergut.
Așa că, săriți în bocanci.
ps: am ajuns sus în 1 ora și 57 de minute.
