Purple Lines MTB Camp – Limited Edition.

Toate trec.

Probabil că așa e normal să privim mereu în prezent și un pic, dar doar un pic în viitor. Și da, să ne aducem aminte cu placere de trecut, dacă ne face placere să ne gândim la el. De ce zic astă. Pai spun asta pentru că deja weekendul trecut în care am fost la Borșa e deja în trecut, dar alte chestii faine care sunt deja viitorul stau să apară. În weekendurile petrecute în Flachau/Austria cu Iulia și Robi, am primit de la ei invitația de a mă alatura lor in cadrul evenimentului Purple Lines MTB Camp care are loc deja de o vreme la Borșa în Maramureș.

Așa că dacă tot trebuia să ajung acasă pentru alte cele am împachetat și bicicleta și am pornit.

Cu rușine trebuie să recunosc că anul ăsta m-am dat foarte putin pe mtb, așa că, ca să mai îngraș porcul puțin în ajun cum am ajuns la Baia Mare am sărit pe mtb și am dat 2 ture una mai lungă, una mai scurtă că să mă reacomodez la mtb. Dar cam degeaba . ( Despre turele astea și altele o să apara o altă postare ). Așa că dupa cum e normal și viitorul vine peste noi a venit și ziua de joi, cănd am urcat iar în mașină și am pornit spre Borșa. Drumul ăsta prin Maramureșul istoric e pentru mine mereu plăcut, nu de alta dar ani de zile pe vremea când lucram la Baia Mare aveam treaba prin zonă. Așa că am facut câteva opriri pentru a mă întâlnii cu oameni dragi mie pe care nu i-am mai văzut de aproape un an. Și dintr-o data, gata. Am ajuns la Borșa, oraș care e străjuit într-o parte din Munții Rodnei, munți în care urmă să ajungem în una din cele 3 zile cât urma să stăm aici. Încă 10 km și am ajuns în complexul turistic din Borșa unde urma să stau 3 zile. Cu toate că nu am ajuns foarte devreme , am ajuns totuși primul așa că am reușit să schimb nestingherit două vorbe cu prietenii mei care acum îmi erau și gazde. Lumea ajunge, facem cunoștință luăm cina și apoi la o bere are loc ședinta tehnică despre traseeele pentru următoarele zile.

Vineri.

Se anunța o zi faină cu un traseu de aproximativ 36 km și un vertical ănspre 1600 m, ceea ce nu era deloc puțin.

Prima provocare a zilei un hill climb de 1.4 km cu un vertical de aprox 170 m. Afară normal … cald, statrul din rampă ( cu o medie decenta așa de 20 % ), nu de alta dar de ce să nu fie toata ziua hard de la început. Eu cu putini km de mountainbike în picioare anul ăsta, normal undeva dupa primul km am început să văd stele verzi. Că vedeam stele verzi și nu puteam respira a fost ok până am ajuns la punctul unde trebuia să nimeresc 3 pietre într- o galeată, ăsta fiind un concurs de îndemânare.  Nu o fost sa fie nici una din pietre în găleata pentru mine ( pedeapsa erau 10 flotări de ratare ). Recunosc acum că am trișat la partea cu flotările nu de alta da mai aveam de mers în sus o bucată bună până la sfârșitul urcării. Toate bune, ajungem toți sus ( eu ultimul ), respirăm de 2 ori și ne împarțim în 2 grupe.

Ca o relaxare am mers să ne umplem bidoanle cu apă nu de alta dar urma partea cea mai hard a zilei.

Și da a venit și acel moment în care am semnalizat stânga și am început. Am început sa urcăm. Mămliga începea să se îngroașe cu fiecare pedală dată. La fiecare pedală eu mă gândeam că merg prea încet că e cazul să mă întorc. Drumul forestier pe care urcam numai prietenos nu era ciu mine. Cu chiu cu vai ajung la prima regrupare, apoi la a doua care a avut loc la stână care e lângă fosta cabana Puzdrele. Locul ăsta e incredibil de frumos, sincer păcat că acolo nu mai calcă decât ciobanii și puțini turiști. De aici forestierul dispare și începem să urcăm pe o poteca acoperită de iarba care face deplasarea pe bicicletă cu mult mai grea. Ăsta a fost momentul în care mi-am mai revenit și de unde am putut admira ceea ce se vedea în jur. Rhododentronul care dă și numele campului era înflorit în proportie de cam 50 % și asta făcea priveliștea și mai spectaculoasă. A urmat partea în care am impins spre creastă apoi un single track fain care ne-a scos de tot în creastă. Pauză, regrupare, apoi pedală spre Șaua Galați și coborâre până la pensiune. Coborârea din șa e cireașa de pe tort, bine asta pe lângă priveliștea care îți taie răsuflarea. Pe traseul de coborâre am trecut în viteză pe lângă lacul Știol, apoi pe lângă Cascada Cailor și apoi bereeeee.

Sâmbată, altă zi, alt munte.

Suhard.

Am pornit din Pasul Rotunda, unde natura nu părea foarte prietenoasă și clar cred că fiecare din noi așteptam primii picuri de ploaie. Trecerea prin Poiana Zânelor și apoi urcarea spre creastă pe sub Vârful Omului nu a fost musai dificilă, dar a fost grea la intrarea în golul alpin și spre final pentru mine a devenit grea de tot. Din creastă totul se vedea spectaculos inclusiv norii care se adunau. Așa că am umplut bidoanele cu apa la izvorul care parcă curgea din Vf Omului și i-am dat. A urmat o ultimă urcare scurtă, o regrupare înainte de coborâre și coborârea luuuuungă pe forestier. Cu toate că sâmbată nu m-am simțit rău nu a fost fix o zi ușoară, traseul ca și caracteristici având cam 55 km cu un vertical de 1600 m. Până la urmă am scapat de ploaie, care a început exact când am ajuns la mașini. Noroc clar.

Despre traseele astea e mult de povestit în cuvinte, dar cel mai bine ilustrează pozele ceea ce vezi sau simți. Bine ideal e sa mergi acolo să vezi/simți pe propria piele.

Duminică, alt munte.

Munții Maramureșului… dar despre partea asta nu am cum să va povestesc…. pentru că m-am dat lovit și am rămas la pensiune împreuna cu alți câțiva participanți la camp.

Că a fost greu, e adevarat, dar cu tot greul ăsta nu cred că pot spune în cuvinte cât de fain a fost. Că i-am revăzut pe Wouter Kleppe sau pe Suzi și Iustin, pe Peter (care are o istorie impresionantă )sau am cunoscut oameni noi, pe lângă peisajele faine văzute e deja în trecut. Trecut e până și că am participat la 2 editii ale Purple Line MTB Camp. Amintirile cu care am rămas și oamenii cunoscuți aici fac parte din viitor în schimb, după capul meu. Ce am văzut din șaua bicicletei e unic și probabil sunt peisaje care pot sa fie admirate doar așa. Că România e foarte frumoasă e adevărat. Ea trebuie doar descoperită și clar nu se poate face din fața televizorului.

Așa că nu uitați să ieșiți din casă.

PS: regret ca am rămas la pensiune în ziua a 3 a.