Kitzbuhel 2018.

E seară iar.

Dar în dimineața asta am fost up la 6.30. Iar la 7.30 împreună cu prietemul meu Z eram deja în tren. Mergeam spre Salzburg de unde Z avea tren și apoi de la Viena avion spre București.

Astfel au luat sfârșit 9 zile faine începute în 12 ianuarie tot la Salzburg și tot în gară.

Atunci l-am așteptat pe Z. Dupa ce am băgat echipamentul în mașină, am dat o tură lejeră la pas prin oraș și apoi normal am ajuns la Augustiner Bräu  Mülln. Augustiner  berărie celebră, trecută în toate cataloagele de turism care promovează orașul Salzburg este un must have. Ce e inedit aici? Pai de la cum îți iei halba de 1 L de pe un raft cât un perete, la faptul ca berea e servită din butoaie mari de lemn, până la gustul berii, totul e unic. Z a cam rămas mască și spune că e musai să revină.

Cât am stat acolo nu mai contează.

Ceea ce contează e că Sâmbată 13 ianuarie la ora 8 eram deja în mașină.

Mergeam spre Hallstatt. Ce să vă spun despre Hallstatt? Că e una din cele mai fotografiate localitați din Austria? Ce e de o frumusețe rapitoare? Că e situat pe o coastă de munte care se termină într-un lac? Cel mai bine e să îl vizitați cum am făcut și noi. Am dat o tură prin mica localitate, am facut câteva poze, am băut un ceai și o cafea într-o brutărie încântătoare și cam atât. E un loc atât de frumos încat, dacă il vizitezi,  cu siguranță vei reveni.

 

De aici drumul a continuat spre Kirchberg destinația noastră finală. Dar înainte de a ajunge, cam cu 10 km, drumul trece prin Kitzbuhel. La intrarea în Kitz te întampină o poartă mare, mov, care te anunță că ai ajuns acasă. Acasă la clubul de schi care organizează celebra coboâre de pe  Hahnenkamm, club care există din anul 1902. Trecerea prin Kitz te face să te simți mic, în fața frumusetii lui și a munților care îl înconjoară. De cum intrii în oraș, se vede de peste tot celebra pârtie pe care își dorește să câștige orice particinapt la concursul de downhill. Gurile rele spun că, a câștiga la Kitz, Die Streif, pe Hahnenkamm e mai important decât a câștiga cursa de downhill de  la olimpiadă.

Da să trecem și peste asta.

Ajungem, ne cazăm, seara se face ședința tehnică. Ce facem aici, hmmm, pai am venit să învățăm să stăm în schie și mai bine decât stăm. Dacă stam…

Grupul de anul asta e fain la fel ca anii trecuți. Râdem, cădem, schiem ca nebunii, suntem corectați. O dată, de două ori, de trei ori ….  Primele 3 zile de această dată au fost tehnică de schi pe pârtie. Mereu se aude vocea asptă dar prietenoasă a lui Ion Trandafir care ne face să ne dăm seama ca dupa cum spuneam si anul trecut, suntem că un schior de vineri. Avantajul nostru e că încet dar sigur avansăm.

Miercuri a început să ningă și treaba a devenit distractivă. Am băgat manșe offpiste, cu echipamentul adecvat în spate. Am dat fețe pe care anii trecuți nu am fost  din diverse motive. Cum a  fost?  Bestial. Ce ne mai doare sau ne-a durut, nu contează pentru că ne place ce facem.

Poante și faze inedite dacă au fost, au fost cu grămadă. De la cum am ieșit eu de pe pârtie în decor pe un schiu și am zburat în jos pe spate circa 100 m ( de mă doare și azi una alta ), la cum prietenul Z nu statea bine pe schie și dădea vina pe reglarea greșită a cantingului la clapari, am avut de toate.

Dăcă o să revenim? Eu cu siguranță da. Prietenul Z la fel și cu siguranță și restul celor care au participat.

 

Sâmbată în drumul spre casă ne-am oprit în Kitz si am urmărit cursa de pe Hannenkam. Cursa asta, adună la un loc un numar enorm de spectatori. Sunt așa de mulți încât la nici o alta cursa de downhill nu se strâng la fel de mulți ca aici. E ceva unic. Localitatea se închide, autobuze și trenuri transportă gratuit spectatorii spre cursă și înapoi spre casă. Kitzul e plin de oameni veniți din multe țări  să susțină concurenții. E incredibil.  O dată în viață musai de vazut cum e.

Primele trei poziții anul acesta au aratat așa 1.DRESSEN Thomas/GER 1:56.15 Rossignol, 2  FEUZ Beat/SUI 1:56.35 Head, REICHELT Hannes AUT 1:56.56 Salomon.

Spre seară după cursă la cină, am avut placerea să îl întâlnesc pe Ioan Valeriu Achiriloaie, care a participat la cursa asta. L-am întrebat tot felul, de la cum e acolo în viraje la 120-130 km/h, cum e la săritoare, la ce se gândește în timpul cursei. Diverse. E super fain omul și bravo lui pentru ceea ce face.

A câștigat un neamț, drept e. Dar de fiecare dată cand pe pârtie era un austriac, spectatorii erau incendiari. E de nedescris în cuvinte cum e. Păcat că la noi nu e așa. Da, era perfect să câștige Hannes, îmi doream să câștige un austriac pentru că nu au mai câștigat de mult aici acasă la ei, proba de downhill și pentru că până la urma, acum aici e casa mea.

Dar cu toate că trăiesc în Austria de aproape un an, m-am bucurat tare când a coborat Achiriloaie. Am fost o mână de oameni pe marginea pârtiei, care am oftat pentru el și ne am bucurat că a terminat ok cursa asta. Nu contează ce rezultat a scos. Contează că e acolo, că poate într-o zi un copil din Romania o să îi calce pe urme. Contează că e de la mine de acasa și că la olimpiadă o să țin iar pumnii strânși pentru el.

Kitzbuhel e aproape de casa mea din Austria. E un loc care îmi place enorm, un loc în care nu mă satur să ma plimb. O să ne revedem Kitzbuhel, sunt sigur.

În rest poate la anul camp la Kitz  nu o sa fie. Dar cu siguranță o sa fie în alta parte și o sa fiu acolo. La fel și prietenul Z.

 

Multumesc Ioan Valeriu Achiriloaie pentru seara de sâmbată.

Multumesc R și I.

Ps: pentru cine nu știe Ioan Valeriu Achiriloaie, este membru al lotului național de schi alpin al României și a fost singurul participant român în proba de downhill de pe Hahnenkamm, care este cea mai grea probă de dh din campionatul mondial de schi. Încă o dată bravo Ioan.