Gaisberg, muntele din oraș.

Dezastru.

Mă uit marți, mă uit miercuri, mă uit joi și vineri la prognoza meteo și da, dezastru. Se anunță un weekend mega ploios, cum de fapt a fost toată săptămâna. Dramă, sau nu, că doar vremea rea e prietena mea.

No, așa că dacă tot a plouat sâmbătă am băgat un road trip până la o cafenea din St Gilgen, loc care mie îmi place mult. St Gilgen ăsta e un sătuc pe malul lacului St Wolfgang, loc de o frumusețe răpitoare. E înconjurat de doi munți și de lacul mai sus amintit și, deși mai mereu e plin de turiști, clar merită vizitat. Că m-o plouat e deja de la sine înțeles, dar asta nu mi-o stricat mie deloc plăcerea plimbării. A, și da, am stat pe terasa cafenelei din cauza căreia am mers și mi-am băut cappuccino-ul care a fost delicios.

Ajuns acasă mă pun, deschid calculatorul și hop și eu pe hărți cu traseele care se găsesc pe Gaisberg. Multe, frate, multe. Unele mai lungi, altele mai scurte, unele mai ușoare, altele mai grele, da toate mai bune decât să urci cu busul. A, se mai poate urca cu bicicleta, pentru cine dorește.

Dar să revenim la ziua de duminică.

Duminică mă trezesc, normal, așa pe la un 7, beau o cafea, beau două, apoi la ceva vreme după ce mi-am luat micul dejun mă sună my+1kinder. Acu tot normal, mâncat, vorbit, împachetat, sar în mașină. Bine, tipic mie, sar în mașină târziu, ajung în Salzburg așa pe la 12, caut loc de parcare, în locul în care începe poteca aleasă de mine, și, dezastru, nu-s locuri de parcare. Până la urmă mă descurc cu parcarea, nu fix unde trebuia, dar totuși nu departe, și pornesc.

Mă fâstâcesc un pic la intrarea pe potecă, pentru că poteca începe exact prin grădinile oamenilor. Dar no, aici e ceva normal să lași loc de trecere traseelor turistice chiar dacă-ți trec prin grădină sau pe lângă casă. Așa că încep să urc treptele din grădinile oamenilor, iar apoi poteca începe să-și urmeze drumul normal prin pădure, apoi între pădure și șosea, iar apoi, după o curbă bruscă la dreapta, intră în pădure și începe urcușul serios. Din start un vertical serios îmi aduce aminte că trebuie să fac mișcare și mai des decât fac. Urc pe poteca care are înglobată în ea trepte din lemn și pământ care să ajute la urcuș. Am uitat să vă spun că am ales sa urc pe Gaisberg după aproape o săptămână de ploi, asta înseamnă clar multă umezeală în aer. Prea multă, așa că nu termin de făcut primul km din potecă și deja curg apele pe mine. Încep să regret ziua aleasă, dar mai merg puțin, poteca devine mai moale și încep să răsuflu și eu mai ușurat. Ușurat așa, cam fix 3 minute. Știam că am ales o potecă pietroasă pentru urcare, așa că pietroasă și este. Cam pe la jumătatea potecii mă intersectez cu 2 bikeri care coboară, ne salutăm, schimbăm 2 vorbe și fiecare ne vedem de treaba noastră. Și dintr-o dată hop în viața mea, pe nesimțite, apare prietena mea ceața. Asta pentru că nu era destulă umezeală de la ploile din zilele trecute. Continui să urc, iar poteca mea nu se lasă și vrea să-mi arate cine e șeful, așa că devine mai pietroasă și plină de rădăcini. A, bine, să nu uităm de ceață. La un moment dat încep să mă gândesc cum de sunt singur și cum de, în afară de cei 2 bikeri, nu întâlnesc pe nimeni. Chiar începea să devină straniu, nu de alta dar mereu, indiferent de cum era vremea, întâlneam pe cineva care fie, urca fie cobora. Acum nimic. Apoi brusc din ceață aud 2 voci feminine. Mai urc puțin și disting cele 2 voci. Erau o mamă cu fiica ei, care nu avea mai mult de 5 ani. Urcau liniștite. Mă liniștesc, trec pe lângă ele, salut și-mi văd de drum. Apoi alte voci. O doamnă și un domn. Atipic pentru țara asta, neadecvat îmbrăcați pentru mers pe un munte, fie el și în oraș, așa cum e Gaisbergul. Brrrrr, inedită imagine.

Mai fac maxim un km și ajung sus. Prima iese din ceața construcția Telekom Austria plină de antene. Trec pe lângă gardul ei și priveliștea se deschide. Cu toată ceața, sus pe Geisberg e plin de oameni care își trag sufletul după urcuș. Unii pe bănci, unii pe iarbă, toți mănâncă un sandviș și se uită la liniște. Parcă vor să admire Salzburgul prin ceața aia. Impresionant. Mă așez pe iarbă lângă borna care marchează vârful Gaisberg. N-am sandviș, așa că beau o gură de apă, și stau. Vreau să mă uit la ceas să văd câți km de up am făcut. Pentru prima dată după foarte mulți ani, n-am ceasul pe mână. Și din ceața aia apare un domn care coboară de pe o bicicletă. Avea în jur de 70 de ani. Merge spre crucea din vârful muntelui, o atinge și zâmbește fericit. Îl privesc, îmi zâmbește și pleacă. Mă ridic și plec și eu spre cabanele care erau nu departe. Nu de alta, dar dacă nu mâncam ceva leșinam acolo.

Acum despre traseu/potecă

Am ales urcarea care începe în Obergnigl , un traseu de 6 km up, pe care marcajele turistice îl dau că se face în 2 ore jumătate. Eu l-am făcut într-o oră jumătate, așa leșinat cum eram. Traseul începe la casa cu nr 66 pe Eichstrasse, după care intră în traseul de distanțe lungi a Societății Alpine nr 804. La Hotel-Restaurant Die Gersberg Alm, continuă cu poteca nr 13 care mai apoi se schimbă în 12, care apoi la un moment dat se transforma fie în 14 fie în 15 până sus.

Cam asta a fost. O ieșire faină într-o zi care nu anunța mai nimic. E de recomandat ca dacă sunteți în Salzburg fie să faceți o plimbare pe jos până sus fie în cazul de nedorit sa urcați cu busul. Panorama de sus asupra orașului merită tot efortul. Bine asta dacă nu alegeți să urcați într-o zi cețoasă cum am făcut eu. Clar atunci nu se vede nimic.

Și nu uitați natura e mereu plină de surprize plăcute.