Flachau și „ciclul olimpic”
Începutul a fost iar vineri, când la Augustiner Brau în Salzburg împreună cu Iulia, Robert și niște prieteni simpatici de ai lor am sărbatorit închiderea sezonului de schi cu bere, normal. Nu de alta dar a 2 zi trebuia să avem capul limpede să găsim drumul spre Dachstein.
Sâmbată dimineața pornim, bine, așa pe la un 11, din Flachau. Trec 2 km și începem cu o urcare ușoară, deja o știam de cu o saptămână înainte și spre surprinderea mea urc ceva mai bine. Poveștile cu Iulia și faptul că deja știam ce mă așteaptă fac urcarea să pară mai accesibilă. Nice, zâmbesc, acum pare și mai ușor.
Pedalez, pedalez deja de aproape 30 de km în sus, doar în sus. No e început de sezon la mine și dramatic mai e mersu ăsta în sus acum.
Trecem prin localitati mici, oamenii ne salută și ne zâmbesc lucru cu care deja suntem obișnuiti. E ceva normal să saluți oameni necunoscuți, sa zâmbești, să primesți prioritate de trecere dacă te văd dezorientat. E normal să vezi incredibil de mulți oameni făcând mișcare în aer liber.
Și dintr- o dată apare. Mic, apoi mai mare și mai mare pâna dispare de tot. E Dachsteinul, care adapostește ghețarul cu același nume. Ajungem la bariera de la intrarea pe drumul care duce stația de jos a telecabinei și la urcare finală care e ucigatoare. Are doar 6 km dar în ăștia 6 km cât ține urcarea, ai timp să te gândești la toate cele.
Eu, eu mă gandesc că în curba care urmează clar mă întâlnesc cu busul care coboară. Normal, îmi face loc cât poate în curba aia strânsă și eu care fix atunci beau apă, scap bidonul pe jos. Pffff dramă. Musai să opresc, să recuperez bidonul. Sar iar pe bike și ajung sus, unde totul e închis ( mă refer la restaurante ), dar la intrarea în telecabină pe o bancă mă așteaptă Iulia și Robert care au ajuns cu ceva mai repede sus. Mă pun lângă ei pe bancă și începem sa vorbim. Despre cum a fost urcarea, care de fapt a avut 30 de km, despre cât de fain se vede în zare și normal de cât de foame ne este… mai ales mie.
Dacă mă gândesc bine acum, ăsta e ziua de Sâmbătă. Dar până la urmă nimic din ceea ce e fain nu se termină doar se repetă și devine mai fain. De fapt zici că e un ciclu olimpic și o dată la 4 ani prindem un an fabulos alaturi de niște oameni dragi. Unul a fost 2014, altul e acum. Avem 3 ani în care creștem și apoi avem Olimpiadă. Îmi place la Olimpiadă cu ei că ieșim destul de bine.
Seara normal cina și o bere binemeritată după efort și foame.
Duminică cu ceva dureri de picioare (eu) sarim iar pe bicicletă. Nu de alta da gurile rele spun că, pentru a simți ceva ceva de la datu ăsta îi bine sa bagi 2 zile consecutiv. Traseu scurt de data asta pe niște drumuri forestiere drăguțe cu final la cafeneaua dintr-un sat. Spre casă altă urcare, pe care drept e am urcat-o relativ ușor dar la început am cam comentat, drept e. Seara cină, urcat în mașină și spre casă.
Ăsta a fost finalul a 3 weekenduri petrecute în Flachau și în regiunea respectiva cu prietenii mei buni Iulia și Robert aka „văru”. Am schiat, ne-am dat cu bicicleta și am râs mult. A și să nu uitam berea.
În rest e despre sport despre ceea ce ne place, despre ceea ce facem sau ce vrem să facem și despre prietenie chiar dacă nu mai stăm la 2 străzi distanță.
De ce Flachau? Pentru că zona oferă posibilități diferite. De la schi iarna, la mtb si road bike vara, la mountain kart sau segwey tour. Cine știe poate într-o zi mai repede sau mai târziu o sa oferim ceva ture ghidate în zona respectivă. Așa că dacă, cineva doreste indicații despre cazări decente sau locuri unde mâncarea e bună sa nu ezite să întrebe. Despre trasee de diverse feluri alte întrebări alte răspunsuri.
Tschuss.
Ps: respectați natura și bucurați-vă de ea.
